Cei mai buni jucători din prima etapă: 7 stranieri, un fotbalist U21 și două nume de la nou-promovate, care furnizează și Antrenorul Etapei! Ce formație din play-off-ul trecut nu e reprezentată și cine ține steagul sus pentru Dinamo și Rapid.

Cei mai buni jucători din prima etapă: 7 stranieri, un fotbalist U21 și două nume de la nou-promovate, care furnizează și Antrenorul Etapei! Ce formație din play-off-ul trecut nu e reprezentată și cine ține steagul sus pentru Dinamo și Rapid.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe toată durata sezonului 2024/2025 din Superliga ți-am pregătit o provocare spectaculoasă! Doar aici vei descoperi, la finalul fiecărei runde, cei mai buni fotbaliști din campionatul românesc reuniți în Echipa Etapei ProSport!

Pe baza evoluțiilor din teren, a impresiei lăsate tribunelor dar și a cifrelor care fixează randamentul lor, eroii din fotbalul nostru se reunesc în primul 11 de vis al fiecărei săptămâni. Împreună cu Antrenorul Etapei! Și, pentru că tuturor ne place spectacolul, vom juca mereu cu doi atacanți, într-un 1-4-4-2 cu un mijlocaș central defensiv și unul ofensiv!

Vom actualiza în timp real ierarhia prezențelor în Echipa Etapei ProSport, astfel încât să putem configura împreună, la final de sezon regular, Echipa Campionatului și, la final de ediție, după play-off și play-out, Echipa Sezonului. Totul pe baza numărului de nominalizări cumulate de jucători etapă de etapă.

Portarul Etapei a salvat 10 mingi!

Cu Cătălin Căbuz în poartă, FC Hermannstadt a reușit să câștige un punct din runda inaugurală pentru că goalkeeper-ul de 28 de ani a avut o contribuție decisivă la 0-0 cu Universitatea Craiova, mai ales prin intervențiile din repriza secundă.

Căbuz a parat 10 execuții, dintre care două plecate din interiorul careului sibian, reconfirmându-și statutul: este al doilea cel mai valoros jucător al celor de la Hermannstadt, potrivit transfermarkt, evaluat la 750.000 de euro.

Fundași laterali de la revelația rundei și din Covasna

Fundașul dreapta din Echipa Etapei ProSport vine de la o nou-promovată! Mexicanul Paolo Medina (25 ani), legitimat până în această vară la FC Hermannstadt, a semnat cu Unirea Slobozia iar impactul său a fost unul excelent.

În surpriza etapei, Farul Constanța – Unirea Slobozia 0-1, Medina a câștigat 8 din cele 11 dueluri în care a fost implicat, a bifat 5 tackling-uri și 8 acțiuni defensive de succes. Și-a completat evoluția foarte bună cu o intercepție și două degajări.

Pe celălalt flanc al apărării, pe post de fundaș stânga, îl avem pe Florin Ștefan de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. În 1-0 cu Poli Iași, Ștefan a avut 6 din 7 dueluri câștigate, procentaj 100% al paselor lungi corecte, ratând doar 5 pase din 39 per total!

Liderul acțiunilor defensive de pe teren (11) și al tackling-urilor (4), Ștefan pare să promită un sezon care îl poate readuce chiar în circuitul echipei naționale, acolo unde suferim mult pe acest post.

Maldonado crește tot mai mult. Partener surpriză pe axul defensiv!

Cuplul de stoperi pentru Echipa Etapei ProSport dedicată rundei 1 din Superliga 2024/2025 e compus din Denil Maldonado (Universitatea Craiova) și Grigore Turda (Gloria Buzău). Așadar, un stranier care se acomodează tot mai bine în campionatul nostru, și un fundaș central de nou-promovată care are șansa să își reconfigureze parcursul după retrogradarea cu FC Voluntari.

La Sibiu, în 0-0 cu FC Hermannstadt, Maldonado a fost imbatabil aerian (3 din 3 dueluri câștigate), a contribuit mult la construcția eficientă a oltenilor (74 pase corecte din 79), cu nu mai puțin de 11 pase lungi reușite din 14 încercate! O prestație solidă, încurajatoare.

De partea cealaltă, Grigore Turda a fost unul din artizanii remizei smulse de Gloria Buzău în deplasare, la revenirea pe prima scenă: 0-0 cu Petrolul Ploiești. Stoperul a fost cel mai bun om de pe teren, cu 11 dueluri câștigate din 13!

Cifrele lui au crescut considerabil în a doua repriză a meciului, când echipa lui Andrei Prepeliță a preluat rolul de „încasator” pentru a obține cu pragmatism punctul. Turda a încheiat cu 16 acțiuni defensive, 3 șuturi blocate, fără să comită vreun fault!

Căpitanul Oțelului și salvatorul lui Dan Petrescu

După 3-2 în deplasare cu FC Botoșani, echipa lui Dorinel Munteanu, Oțelul Galați, e prezentă cu doi jucători în Echipa Etapei ProSport. Primul dintre ei, italianul Juri Cisotti (31 ani). Cu două pase de gol între cele 5 pase decisive furnizate, plasat de noi pe flancul drept al ofensivei, zona pe care a acoperit-o preponderent la Botoșani.

Cisotti a furnizat 4 centrări corecte din 5 încercate, câștigând nu mai puțin de 13 din cele 15 dueluri în care a fost implicat. Dincolo de contribuția ofensivă, a fost, cu 8 acțiuni defensive, în top 3 gălățeni la acest capitol!

Completăm flacurile, pe partea stângă, cu singurul reprezentant U21 din Echipa Etapei ProSport din această săptămână. Și, în același timp, singurul fotbalist de la campioana FCSB. E vorba de Alexandru Musi, proaspăt revenit după împrumut la Petrolul Ploiești.

În 1-1 cu Universitatea Cluj, Musi a fost liderul de pe teren la șuturi expediate pe poartă (3), reușind să marcheze cu o execuție superbă pentru deschiderea scorului. În plus, 6 dueluri câștigate (locul 2 dintre coechipierii săi) și o energie curajoasă care promit chiar și mai mult de atât!

Cei doi mijlocași centrali, determinanți pentru victorii

La 32 de ani, croatul Diego Zivulic și-a pus puternic amprenta asupra partidei FC Botoșani – Oțelul Galați 2-3, reușind să marcheze o „dublă”, în minutele 65 și 67, răsturnând practic tabela de la 1-2 și fixând scorul debutului cu brio pentru Dorinel Munteanu în noul sezon!

În plus, mijlocaș cu rol preponderent defensiv, Zivulic a avut 12 dueluri câștigate, a blocat un șut al gazdelor, cumulând în dreptul său 7 acțiuni defensive și rezolvând situații periculose prin 4 tackling-uri.

Pentru postul de mijlocaș central ofensiv îl avem în această săptămână pe grecul Panagiotis Tachtsidis, autorul golului din prelungirile partidei CFR Cluj – Dinamo București 3-2, prin care echipa lui Dan Petrescu a consfințit victoria după o revenire de la 0-2 în minutul 41!

Evoluția lui Tachtsidis e completată de 2 pase-cheie furnizate, o ocazie mare de gol creată, procentaj 100% la centrări și pase lungi reușite, două șuturi pe poartă (cele mai multe de la CFR!) și 6 din 9 dueluri câștigate.

Atac bucureștean, pe filieră Kosovo – Madagascar

Nu a fost o etapă a vârfurilor în Superliga, golurile victoriilor au venit mai ales din partea unor jucători ce provin din alte compartimente ale terenului, tocmai de aceea poate surprinde, aparent, faptul că cei doi atacanți din Echipa Etapei vin de la două echipe care… nu au câștigat! Însă, evoluțiile lor susțin de deplin prezența lor aici.

În 1-1 la UTA Arad, rapidistul Albion Rrahmani a făcut tot ce-a vrut cu apărarea gazdelor, lipsindu-i doar concretețea finală. A expediat 6 șuturi, dintre care 2 pe spațiul porții, autorul celor mai multe driblinguri reușite de pe teren (4 din 5), nu mai puțin de 11 dueluri câștigate din 17! Plus 3 pase-cheie furnizate în ofensivă!

Alături de el, Hakim Abdallah (Dinamo București). Deși „câinii” au pierdut dramatic în prelungiri, 2-3 la CFR Cluj, prin aportul atacantului malgaș utilizat în dreapta atacului au avut 2-0 până aproape de pauză! Hakim i-a pasat lui Cîrjan pentru faza deschiderii de scor, apoi a majorat diferența în minutul 34.

Ce-i drept, nu a rupt gura târgului la alte capitole, iar în partea secundă a partidei s-a stins pe fondul retragerii aproapte totale a dinamoviștilor sub presiunea echipei lui Dan Petrescu, dar rămâne o contribuție de referință în contextul atacanților centrali din această etapă.

Echipa Etapei ProSport – etapa 1

Avem, așadar, 7 stranieri în primul 11 al rundei inagurale Superliga 2024/2025, un jucător U21 (Musi – FCSB), și doi reprezentanți ai nou-promovatelor (Medina – Slobozia și Turda – Buzău).

Oțelul Galați, după victoria în deplasare la Botoșani, e singura formație cu doi fotbaliști în Echipa Etapei, în vreme ce Farul Constanța, Universitatea Cluj, UTA Arad, FC Botoșani și Petrolul Ploiești nu sunt reprezentante:

  • Căbuz (Hermannstadt) – Medina (Slobozia), Maldonado (Craiova), Turda (Buzău), Fl. Ștefan (Sepsi) – Cisotti (Oțelul), Zivulic (Oțelul), Tachtsidis (CFR), Musi (FCSB) – Rrahmani (Rapid), Abdallah (Dinamo)

Antrenorul Etapei vine de la Slobozia!

Revenit în 2023 pe banca formației din orașul natal, Adrian Mihalcea scrie în istorie în cel de-al treilea mandat la Unirea Slobozia. După promovarea în premieră pe prima scenă, Mihalcea a debutat cu o victorie mare în deplasare, 1-0 pe terenul Farului Constanța, echipa lui Gică Hagi care acum două veri se încorona campioană iar sezonul trecut evolua în play-off-ul Superligii!

Succesul neașteptat al Unirii Slobozia nu a fost rodul întâmplătrii, ci a venit printr-o evoluție curajoasă, printr-un un plan tactic inteligent și pragmatic pe care Adrian Mihalcea l-a pus în aplicare. În exclusivitate pentru ProSport, într-o confesiune spectaculoasă disponibilă în integralitate AICI, tehnicianul de 48 de ani dezvăluia din secretele rezultatului rundei:

Eu spun că am pregătit meciul extraordinar de bine, a fost un scenariu pe care ni l-am dorit și pentru care am lucrat în detaliu. Am analizat foarte atent două din partidele amicale disputate de Farul Constanța, ne-am construit o strategie și iată că am reușit! Ne așteptam inclusiv la momente când va trebui să suferim, s-a întâmplat asta pe final de meci, dar și faptul că am putut să ducem cu brio aceste perioade constituie un motiv pentru care merită felicitați jucătorii mei”

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când…
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire:
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de…
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate s-au întâmplat ca un tăvălug”
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate…
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat mandatul, dacă devine preşedinte
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat…
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru Zeiţa de la Montreal
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru…
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Lovitură pentru Călin Georgescu. Anunțul venit de la Parchetul General
Lovitură pentru Călin Georgescu. Anunțul venit de la Parchetul General
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o colecție impresionantă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o…
×